Piesa
Între 26 aprilie și 13 mai realizăm trei reprezentații ale piesei “O amintire, un monolog, un strigat si o rugaciune”, în regia lui Robert Bălan și având în distribuție unsprezece actori și actrițe neprofesioniste. Acest text este o colecție de monologuri scrise de autori celebri și editată de Eve Ensler și Mollie Doyle. Textul a fost scris special pentru festivalul ”Până când violența se va opri” ce a avut loc în iunie 2006 la New York. Începând cu 2007, acestă piesă face parte alături de „Monologurile Vaginului” din textele ale căror drepturi de autor sunt oferite gratuit organizațiilor și grupurilor de inițiativă ce activează în cadrul campaniei Ziua V.
Aceste piese aduc pe scenă femei și bărbați tineri, motivați să vorbească despre și împortriva violenței împotriva femeilor într-o formă artistică cu scopul de a stimula dezbaterea în cadrul societății și implicarea tinerilor în eradicarea fenomenului.
Prezența bărbaților în rândul autorilor și actorilor aduce în lumină propria lor experiență a violenței împotriva femeilor și felul în care aceasta le-a marcat viața. Prezența ambelor voci în text și pe scenă legitimează faptul că violența împotriva femeilor constituie o violare sistemică a drepturilor omului și că necesită acțiunea comună a ambelor sexe.
Monologurile sunt inspirate, haioase, furioase, spuse din inimă, tragice și frumoase. Împreună crează un portret realist și profund despre cum violența împotriva femeilor ne afectează pe fiecare dintre noi. „O amintire, un monolog, un strigăt și o rugăciune” este o chemare adresată lumii intregi să înceteze violența împotriva femeilor.
Piesa este reprezentată în premieră în România, traducerea fiind realizată de colectivul de actori printr-un proces colaborativ de traducere coordonat de Roxana Marin.
Vocile
Cei si cele care insufletesc textul sunt actori si actrite neprofesioniste care au mai participat la productii artistice sociale.
Dragă Mama (Sharmeen Obaid-Chinoy)– Ana Maria Grădinariu
Ma implic in multe proiecte, fac teatru, scriu si nu imi place sa stau acasa…si din fericire asta e doar pentru ca nu am « stare sa stau ». Sunt expansiva, exploziva, lupt, iubesc si radiez cand sunt indragostita. In rest..totul e imprevizibil si de azi pe maine…ca doar nu am mai mult de 21 de ani.
Sunt de parere ca exista foarte multi oameni care nu sunt constienti de atrocitatile care se intampla in toata lumea, de faptul ca nu e importat ca Brad Pitt s-a casatorit cu Angelina Jolie ci ca acolo in Africa unde a mers ea oamenii nu au ce sa manance sau ca in unele triburi femeile sunt batute si mutilate si ca nimeni nu face nimic pentru a le ajuta. Tot asa cum cred ca la noi in Romania putinele femei care au curajul sa isi reclame atacatorul s-au saturat sa auda replica : « Politia nu se baga in probleme de familie ! » Imi doresc ca aceasta campanie sa fie un pas catre combaterea si constientizarea faptului ca nici barbatii, nici femeile nu au de ce sa aiba parte de violenta nici la micul dejun sau la cina si nici macar o data pe an de Revelion.
Celia (Edwidge Danticat)– Diana Nanciu
“Nebunia” mea vine din senzatia de bine pe care o primesc atunci cand ma implic in proiecte care merita si care ii ajuta pe ceilalti sa constintizeze o problema reala, dar careia poate nu-i acorda suficienta atentie.
Imi aduc aminte cu drag de prima mea tema la facultate, cand am ales ca subiect: lupta impotriva violentei asupra femeilor. Stiam ca merita sa fie dezbatut!
Cred cu tarie in acest proiect (Vday 2009), care sper sa trezeasca un semnal de alarma si sa ajutam la constintizarea acestei probleme, mai ales ca modul de exprimare este unul mai putin conventional. Prin intermediul teatrului speram sa ne atingem cat mai clar ideile.
M-am implicat in acest proiect deoarece cred ca putem sa ajutam macar o parte din acele femei care refuza sa traiasca o viata linistita si care accepta bataia ca pe o normalitate.
Iar acest lucru nu este normal!
Introducere (Eve Ensler)– Tudor Marciu și Cristian Bubu
Tudor Marciu este numele meu. Sunt voluntar pentru ART Fusion, unde incerc sa imi aduc contributia la producerea de schimbari sociale prin arte participative. In acest sens, alaturi de colegii mei, construiesc, joc si moderez piese de teatru-forum. Ma preocupa teme ca “societatea noastra si incotro se intreapta ea”, “violenta si cum te opui acesteia (fara a deveni violent)”, “tinerii din ziua de astazi si ce ar trebui sa faca ei in loc sa tot mearga cu autobuzul”, “ce e discriminarea si de ce strica ea treburile”, si altele.
Am incredere in V-Day 2009 pentru ca, din punctul meu de vedere, prezinta laturi ale fetei/femeii pe care le trecem de obicei cu vederea. Multi dintre noi stiu de mici ca violenta impotriva fetelor este ceva foarte gresit, insa mult prea multi dintre noi uita asta odata cu trecerea anilor. As vrea sa ne infrangem mai des comoditatea si sa privim dincolo de aparente, sa intelegem ce se ascunde in spatele unei perechi de ochelari de soare aruncata in graba peste un ochi vanat.
Fără Titlu (Nicholas D. Kristof)– Eugen But
Ma numesc Eugen A. But am 21 de ani si sunt student in anul 2. Sunt un tip sociabil care isi imparte timpul in a merge la munca si facultate si a face voluntariat. Poate si de aceea am acest program incarcat care nu ma lasa sa fac cate lucruri mi-as dori eu dar sunt multumit per total de timpul care imi ramane ca sa ma distrez.
Am fost foarte interesat sa joc in acest “spectacol-monolog” daca il pot numi asa deoarece am auzit ca au avut succes cu precedentul proiect si chiar imi face placere sa lucrez cu o mana de oameni profesionisti si dedicati muncii lor.Am observat ca violenta de orice fel nu este benefica iar in tarile subdezvoltate violenta atat verbala cat si fizica este folosita foarte des asupra femeilor. Acest lucru este indeajuns de motivant pentru mine pentru a ma implica in acest proiect.
Maurice (Kathy Najimy)– Mădălina Duțescu
Prietenii imi spuneau pe vremuri “fata verde”. de curand am observat ca sunt salutata cu “saru’ mana”….ce-o mai fi insemnand si asta….daca s-ar inventa un job care sa sune “cautam persoana care sa doarma. lucrul peste program va fi apreciat in mod deosebit. rugam seriozitate si profesionalism.”, as fi angajatul perfect. foarte bine mi s-ar potrivi si joburile de plimbaret, dansator si din cand in cand as putea face fata la un part-time de cititor.
Subiectele atinse de eve ensler in scrierile sale sunt unele care ma preocupa in mod deosebit. violenta si relele tratamente asupra femeilor nu prea au fost un subiect “hot” la noi in tara, de fapt nu prea au fost un subiect deloc si nu au fost luate nici atitudini constructive, nici masuri. asa ca am considerat ca putin ajutor va fi binevenit, cel putin prin luarea unei atitudini.
Salvare (Mark Matousek)– Adrian Olteanu
Traiesc la maxim fiecare experienta prin care trec si rareori am momente de negativism. Mi-e greu sa cred ca exista ceva ce nu are rezolvare si cred cu tarie ca atunci cand iti doresti un lucru nu e nevoie decat sa lucpti pentru el si il vei obtine. Sunt student, tanar, optimist, si increzator in fortele mele. Multa lume spune ca sunt un melaj intre copilarie, nebunie, responsabilitate si imprevizibilitate.
Speranta ca “binele” mereu invinge ma caracterizeaza personal; de asemenea arata si motivatia pentru care am decis sa particip in acest proiect impotriva violentei femeii. Voluntariatul m-a invatat timp de 6 ani ca lucrurile pot fi indreptate atata timp cat crezi in rezolvarea lor si faci front comun impotriva “problemei” . Am ales sa ma implic in acest proiect datorita modului in care vrem sa transmitem mesajul catre public,si datorita faptului ca,personal consider aceasta problema una dintre cele mai serioase ale societatii noastre. Am incredere in teatru,in colegii mei-actori si in modul in care publicul se ridica in picioare si aplauda in semn de solidaritate.
Respect (Kimberle Crenshaw)– Roxana Marin
O femeie cu o fizionomie bizara, o inima buna, o minte stralucita si nici un fel de rusine.
Cum se poate vedea si in poza atasata.
Profa
Mama
Anti-coruptie
Anti-capitalism
Anti-comunism
Pro-egalitate
Pro-rock/punk
Pro-libertate
Totala
Particip in proiectul V-day al Asociatiei Baraka pentru ca nu cred ca e normal ca vreo femeie, sa fie vreodata victima vreuneia din oribilitatile sau penibilitatile despre care e vorba in monoloage.
Congo -Tudor Marciu și Cristian Bubu
Cristi: Pentru mine personal, este primul proiect de acest gen in care ma implic. Mi-a placut foarte mult ideea proiectului si faptul ca acesta implica si teatru cred ca aduce un plus evenimentului.
Am mare incredere in acest proiect si sper sa “atingem” cat mai multi oameni, care sa constientizeze problema semnalata.
Botezată (Eve Ensler) – Maria Dumitrică
Sunt pur si simplu Maria.
Visez si zboor mereu in dansul sublim al vietii, pictand pe panza alba un curcubeu zarit zilnic pe fereastra sufletului, fredonand all the time coloana sonora de pe picapul vechi al mamei, urmarind si jucand in piese de teatru, adunand bucatele de idei pentru un puzzle de poezie de stare sau de nestare..in fine, facand ce vreau tot timpul, pentru ca POT!… lansandu-mi dorinte catre universul minunat in care traiesc si indeplinindu-mi de fiecare data fericirea demult visata!
De aceea particip la campania Vday - pentru ca pot, pentru ca vreau, pentru ca sunt femeie.
Societatea trebuie sa fie constienta de violenta asupra femeilor, iar eu trebuie sa fiu o porta-voce pentru problemele sociale cu care se confrunta familia in general si pentru ca este o problema ce ne afecteaza pe toti direct sau indirect. Este o problema ce nu tine cont de varsta, cultura, statut social, etnie, regiune si chiar nici de confesiunea religioasa, o problema ce se propaga cu intensitate marita, ce face ca in orice moment o victima sa fie chiar cineva cunoscut noua. Pentru cei ce o tolereaza ajunge sa devina un ciclu din ce in ce mai greu de intrerupt, pt. cei ce o practica, reprezinta unul din drogurile ce le confera o superioritate asupra celor mai slabi.
concluzia:trebuie sa ne impotrivim acestui flagel cu orice chip!
Blana e din nou la modă (Eve Ensler)– Andreea Lupescu și Miruna Dumitrescu
Andreea Lupescu: Suna ca o melodie.
Nu pot sa vorbesc despre mine la comanda, nu stiu ce sa selectez. Nu pot sa spun 3 chestii si sa trag linie: gata, asta sunt eu!
Asa ca o sa fac un experiment, un fel de cocktail si o sa scriu exact in ordinea in care imi vin in minte, fara sa le structurez, fara sa apas pe backspace.(si daca gresesc vreo tasta, asta e)
Teoria Puzzle-ului. Eu am inventat-o. Probabil au gandit-o multi inaintea mea. Dar eu am denumit-o asa. Totul e ca un mare puzzle si toate chestiile care ti se intampla au un sens, chiar daca aparent par absurde. Fiecare chestie marunta si aparent nesemnificativa intra undeva in puzzle si dupa ce se strang mai multe piese incepi sa ai o idee despre imaginea respectiva. Si tot asa…
Cand eram mica vroiam sa ma fac prezentatoare de stiri sau cantareata.
Am avut piciorul in ghips si am mers in carje jumatate de an pentru ca un tip a cazut peste mine in timp ce dansam tango intr-o mansarda din Campulung Muscel.
Ah, am parul verde de 5 ani. De aceea mi se spune Andreea Verde sau Verde.
MOTIVATIA. Era sa uit sa scriu despre asta, pentru ca deja mi se pare ceva normal sa particip la acest proiect Vday. Mi-a placut inca de la inceput, cand am auzit ca este vorba despre abuzul asupra femeilor, mi-a placut si mai mult cand am citit textele si am vazut ca sunt scrise de autori contemporani, iar acum…ma trezesc pe strada vorbind in replici din monolog. Cred ca m-am atasat putin de textul asta..”Fur is back”. Si cel mai tare mi se pare ca desi textele sunt seriose, pe alocuri tragice ele nu cad in patetism. Tot echilibrul asta e fantastic. Mai vreau.
Miruna Dumitrescu: Eu sunt fata cu excesele: exces de energie, exces de idealism, exces de optimism, exces de cafea, dar si de tigari si nu in ultimul rand exces de a pune suflet in orice. Si pentru ca pana acum totul suna foarte ok macar in aparenta (mai putin partea cu tigarile si cafeaua) dintr-un exces de sinceritate voi recunoaste ca uneori pot fi si excesiv de enervanta, imatura si naiva:))
M-am implicat in acest proiect din maxima dorinta de a face teatru sub orice forma, iar faptul ca teatrul din cadrul VDay2009 are atitudine, nu a putut sa ma faca sa ma simt decat onorata ca fac parte din proiect si sa sper ca vom putea ajuta cu ceva in solutionarea aceastor probleme cu care femeile se confrunta din ce in ce mai des.
Regizorul, adica Robert
M-am născut de Ziua Femeii în 1979. După 12 ani în care i-am încântat cu talentul meu artistic pe colegi şi pe profesori, am ajuns, într-un final, la o facultate de actorie. N-am petrecut acolo decât un an şi jumătate. Fiind şi foarte talentat şi foarte deştept, am intrat la regie, unde am stat 5 ani încheiaţi. După ce mi-am dat licenţa, cu un spectacol în care am jucat tot eu şi rolul principal, spectacol făcut după un text tradus tot de mine („Frankie e ok, Peggy e fată bună şi casa e mişto!” de Martin Cicvak), n-am mai făcut mare lucru. N-ar fi de menţionat decât vreo două lansări de carte mai acătării, neşte întâmplări la Teatrul Desant şi „Monologurile vaginului”, care, chiar dacă era făcut cu actriţe neprofesioniste, a ieşit foarte mişto. Zic io. În rest, am activat în câmpul muncii, mai întâi pe funcţia de inspector la Protecţia Copilului, apoi ca redactor la Averea, Newsin şi, până de curînd, la Gândul. De-a lungul vremurilor au mai beneficiat de extraordinarul meu talent: Dilema (pe când nu se învechise), Observator Cultural şi Suplimentul de Cultură. Momentan sunt liber-profesionist, adică şomer.
Robert Bălan